Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Dan Radu Ruşanu, decizia fiind definitivă. CAB a admis astfel recursul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), după ce propunerea acestora de arestare preventivă a lui Ruşanu a fost respinsă, pe 26 februarie, de Tribunalul Bucureşti. Decizia CAB este definitivă.
Dan Radu Ruşanu, a fost reţinut, pe 25 februarie, în dosarul “Carpatica”, după ce procurorii DNA au extins urmărirea penală în cazul său, pentru favorizare a infractorului şi influenţare a declaraţiilor. În săptămâna anterioară reţinerii, procurorii DNA au început urmărirea penală a lui Ruşanu, în acest dosar, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu, fiind suspectat că a întocmit şi a avizat proiectul OUG privind ASF şi ar fi acceptat “protejarea frauduloasă” a intereselor SC Carpatica.

